,,Slăvesc în inima mea Zeiţa al cărei corp este scăldat în ambrozie, mai frumoasă decât fulgerul, şi care, atunci când îşi părăseşte sălaşul şi intră în palatul regal al lui Shiva, deschide lotuşii canalului axial al iubirii.”

-Bhairavi-Stotra

luni, 5 aprilie 2010

Platon. Discursul lui Aristofan

        


Platon a introdus printre primii tema androginiei în limbajul filozofic. În Banchetul, el ne oferă, prin discursul lui Aristofan, o magnifică imagine a androginului. În vremuri îndepărtate, ar fi existat pe pământ trei tipuri de fiinţe umane: bărbatul, femeia şi un alt tip, androginul, o uniune a celor două principii: masculin şi feminin. Acesta avea formă rotundă, două capete, patru braţe şi patru picioare. Zeii au decis să pedepsească aceste fiinţe pentru că ar fi avut îndrăzneala să se măsoare cu ei. Ei i-au pedepsit separându-i, condamnându-i astfel să-şi caute mereu jumătatea pierdută. Astfel fu favorizată creaţia şi, mai ales, procreaţia, fiecare fiinţă fiind tentată să re-creeze, cu cealaltă, această unitate fundamentală, androginul. Închinând un imn dragostei şi aducând un omagiu zeului Eros, Platon pune în scenă caracterul tămăduitor al dragostei. Odată ce se îndrăgostesc, cei doi care fuseseră despărţiţi de zeii răzbunători, primesc iubirea ca pe un balsam vindecător care îi repune  în starea lor de graţie primordială. Aristofan povesteste că aceste fiinţe duble rivalizau cu zeii; ei aveau în ei sămânţa divină.

Androginia are o pronunţată latură mistică. Totalitatea, apropierea de perfecţiune este rezervată de obicei zeilor. Regăsirea jumătăţii pierdute vindecă, linişteşte, uşurează, calmează şi reconfortează. Distingem o evidentă valenţă terapeutică a îndrăgostirii. Formarea cuplului, unificarea a ceea ce a fost cândva separat este, de fapt, regăsirea statutului fiinţei originare.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu