Animus şi anima la Jung

Înainte ca procesul de individuaţie să înceapă, noi am putea spune despre personalitatea noastră că este multiplă, în sensul că ea comportă mai mulţi poli care nu comunică între ei. Jung postulează chiar că, la origine, spiritul uman a putut fi locuit de o ,,colecţie" de spirite mai mult sau mai puţin opuse între ele şi că unificarea într-un singur suflet este rezultatul unei evoluţii lente. Animismul nu ar fi decât rezultatul proiecţiei acestor spirite multiple asupra naturii înconjurătoare. Această dimensiune a psihicului, numită ,,suflet" este, după părerea lui Jung, sexuată. Cel al femeii ar fi masculin, animus, iar cel al barbatului ar fi feminin, anima . Iată cum explică Jung ce intuiţie i-a inspirat posibila existenţă a celuilalt sex în psihic:

,,... poate inconştientul meu a format o personalitate care nu este eul meu, dar care ar vrea să se exprime şi să îşi manifeste propria sa opinie. Eu ştiam că vocea era a unei femei şi eu am recunoscut-o ca fiind vocea unei psihopate foarte dotată. Ea devenise un personaj trăind în mine însumi.(...)Observai că femeia din mine nu dispunea de un centru al vorbirii, aşa că i-am propus să se servească de limbajul meu. Ea acceptă această ofertă şi îşi expuse imediat punctul de vedere într-un lung discurs. Am fost extrem de uimit de faptul că o femeie, care provenea din interiorul meu, se amesteca în gândurile mele.(...) Mai târziu, înţelesei că era vorba despre o personificare tipică sau arhetipală în subconştientul meu de bărbat şi am desemnat-o prin termenul anima. Am denumit figura corespondentă în inconştientul femeii, animus." (Ma vie souvenirs, rêve et pensée)

Integrarea alterităţii sexuale constituie ultima etapă înaintea realizării de sine. Animus şi anima sunt arhetipuri sau complexe aparţinând inconştientului. Ele riscă deci să fie necunoscute atâta timp cât rămân neconştientizate.

,,Rămâne deci dificil să ne facem o idee despre suflet în calitate de funcţie sau complex de funcţii; am putea spune, prin analogie, că persona (personalitatea noastră exterioară) şi anima sunt punţi care permit eului sa se raporteze atât la exterior cât şi la interior. Sunt complexe foarte dificil de modificat şi ele rămân adesea inconştiente pentru subiect şi identice cu ele însele pe toată durata vieţii.”

Pentru a identifica natura acestei entităţi sexuale în sânul psihicului nostru, trebuie să fim atenţi la proiecţiile pe care avem tendinţa să le facem asupra persoanelor de alt sex, în particular. Adesea noi proiectăm în celălalt elemente ce nu-i aparţin, cu alte cuvinte, conţinuturi din animus/anima al nostru. ,,Toate aceste aspecte din anima au proprietatea că pot fi proiectate în aşa fel încât ele ne-ar apărea drept calităţi pe care acea femeie reală le-ar avea.” Astfel explică Jung fenomenul de îndrăgostire; anima la bărbat, în acele momente inconştientă, se găseşte proiectată asupra unei femei care devine un fel de oglindă pentru bărbat. Acesta se regăseşte şi se recunoaşte în această femeie şi riscă să se dizolve în ea. Fenomenul se produce atâta timp cât durează proiecţia. Altfel spus, persoana care va avea impresia că se recunoaşte în celălalt, o va face atâta timp cât nu va conştientiza prezenţa alterităţii sale sexuale (animus/anima) în propria sa personalitate. La bărbat, anima ar fi expresia erosului său. Femeia ar trebui să recunoască în ea structura animus, care ar fi reprezentantul logos-ului.