Există, în cadrul psihologiei profunzimilor a lui Carl Gustav Jung, o temă recurentă, o tramă care pare a fi fundamentală pentru toată filozofia sa: întâlnirea contrariilor, uniunea opoziţiilor, a noţiunilor ce par a fi ireconciliabile. Tema reeditează un principiu din gândirea lui Heraclit. Uniunea dragoste- ură, conştient- inconştient, uniune ce pare a fi apriori imposibilă, ajunge, în final, la Jung, să se armonizeze în vederea formării unui Tot. Opoziţiile se reunesc ca să formeze o unitate, o totalitate. Reunuinea contrariilor, formarea unei entităţi globale, iată scopul unei vieţi pe care fiecare om urmăreşte, conştient sau nu să îl atingă. Acest proiect, fundamental pentru Jung,este numit proces de individuaţie. Un proces prin care fiecare fiinţă umană realizează propria sa personalitate.
Young insistă asupra teoriei uniunii contrariilor. Această uniune este realizată sub impulsul Sinelui, nucleul central al personalităţii noastre. După Jung, atât în subconştientul bărbatului cât şi al femeii există o parte care ar reprezenta sexul opus. Adică, în subconştientul femeii ar exista o parte masculină şi, invers, pentru bărbat. Pentru a realiza procesul de individuaţie, bărbatul şi femeia ar trebui să integreze această parte din inconştient în zona conştientă, cu scopul de a atinge starea de integralitate, de totalitate.
Dar dacă termenul de individuaţie care implică integrarea polilor opuşi din subconştientul femeii/bărbatului în conştientul fiecăruia pare să indice o formă de androginie psihică, atunci cum se poate defini această androginie şi ce transformări implică ea?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu