Psihologie si alchimie la Jung

Analiza procesului de evoluţie a spiritului uman ne aduce la răscrucea dintre psihologie şi spiritualitate. Jung în opera sa Psihologie şi alchimie face o paralelă între procesul de individuaţie şi căutarea pietrei filozofale atât de scumpă alchimiştilor. Cum în alchimie se urmăreşte a se realiza ,,marea opera”, Jung vede aici o paralelă evidentă cu procesul de individuaţie şi realizarea Sinelui. Scopul ultim al alchimiştilor era să facă posibilă uniunea celor două principii(masculin şi feminin ) într-unul singur. Acelaşi lucru pare să se producă în psihicul uman conform cercetărilor intreprinse de Jung. Să notăm că Jung studiază alchimia în calitate de purtătoare a unui simbolism care depăşeşte toate formele de consideraţii concrete privind plumbul care s-ar transforma în aur. Sunt puţin importante formulele dezvoltate de alchimişti şi rezultatele lor; ceea ce Jung descoperă aici este că, traversând căutările şi experienţele lor, alchimiştii se găseau proiectând imagini inconştientecare reprezentau perfect procesul care determina psihicul să realizeze pe deplin şi să facă să se reunească opoziţiile pe care le conţin în ele. Numeroasele etape care duc la descoperirea pietrei filozofale, etape elaborate de alchimişti, sunt stadii de dezvoltare a personalităţii, al căror punct culminant ar fi realizarea de sine. ,, Din moment ce, in Biserică, diferenţierea grandilocventă a ritului şi dogmelor îndepărta conştiinţa de rădcinile sale naturale în inconştient, alchimia şi astrologia se ocupau neobosit să nu lase să se ruineze puntea de legătură cu natura, cu alte cuvinte, cu sufletul inconştient. (...) Alchimia dădea fără încetare ocazia de a prospecta arhetipurile, nelăsând ca procesul creştin să se insereze fără fricţiuni. Pe de o parte, alchimia se mişca în permanenţă la limita ereziei şi se vedea interzisă de Biserică dar, pe de altă parte, ea se bucura de protecţia eficace pe care i-o aducea caracterul obscur al simbolisticii sale, încât orice fenomen se putea întotdeauna explica drept fiind o inocentă alegorie. Desigur că pentru numeroşi alchimişti aspectul alegoric era atât de mult pe primul plan încât ei erau ferm convinşi că nu au de-a face decât cu compuşii chimici. Dar erau mereu alţi câţiva care considerau munca lor de laborator ca fiind esenţial centrată pe simbol şi pe efectul său psihic. (...)Ei proclamau punctul lor de vedere în fraze ca: «,aurul nostru nu este aurul vulgar, brut». Munca lor cu materia reprezenta în mod cert un efort serios de penetrare a naturii transformărilor chimice; dar, în acelaşi timp, munca lor însemna, într-o proporţie dominantă, reproducerea unui proces psihic care se derula în paralel şi care putea să fie mai uşor protejat în chimia necunoscută a materiei, decât ca fiind un proces inconştient al naturii, la fel ca şi transforamrea misterioasă a materiei. Aceasta este toată problema procesului de devenire a personalităţii- procesul de individuaţie- care se exprimă în simbolica alchimică.”
Piatra filozofală simbolizează această căutare a totalităţii. Această concordanţă între imaginile alchimice şi cele ale inconştientului vine să consolideze conceptul de arhetip şi pe cel de inconştient colectiv. Alchimia ne permite să facem legătura între diferitele tradiţii religioase şi spirituale ale Orientului şi Occidentului şi psihicul omului modern. Ea constituie o punte între trecut şi prezent.
Realizarea marii opere în alchimie se apropie într-un mod ciudat de procesul de individuaţie. Cei doi caută reintegrarea femininului şi masculinului. Dintre toate opoziţiile care compun psihicul nostru, niciuna nu este mai polarizată decât cea dintre elementul masculin şi cel feminin din fiinţă. Pentru a atinge realizarea de sine această întâlnire trebuie să se facă în psihicul nostru. În maniera sa, alchimia explică această uniune: ,, tentativa alchimică privind unirea contrariilor atinge culmea sa în « mariajul alchimic», act suprem de unificare ce desăvârşeşte opera. Odată ce învrăjbirea dintre cele patru elemente a fost anihilată, mai rămâne doar o opoziţie, ultima şi cea mai puternică dintre toate, pe care alchimiştii nu puteau să o exprime într-o manieră mai frapantă decât prin raportul mutual dintre femeie şi bărbat. Fără îndoială, acestă confruntare conduce la a evoca mai întâi forţa pasiunii şi iubirii care atrage irezistibil polii separaţi unul către celălalt, dar făcându-se aceasta se uită faptul că o atracţie atât de violentă nu este necesară decât acolo unde o rezistenţă tot atât de mare ţine separaţi polii unul de altul.” ( Mysterium conjunctionis, Trad. E. Perrot, Paris, Albin Michel, 1980, p. 129-130) În Psihologia transferului, Jung face o paralelă între multiplele faze ale procesului alchimic, centrate pe mariajul royal(hieros gamos) şi cele ale întâlnirii cu partea inconştientă a psihicului. Mariajul este întâlnirea cu animus şi anima. Femininul se logodeşte cu masculinul, este mariajul regal, uniunea supremă. După această uniune survine moartea, care duce spre o nouă renaştere, cea a sufletului. Opoziţia dintre corp şi spirit îşi găseşte aici rezolvarea, prin spiritualizarea materiei şi materializarea spiritului.
De la această veche artă dată uitării, Jung dezvoltă o întreagă teorie şi propune, iată, o reconsiderare surprinzătoare. El explică de ce s-a lăsat impregnat de alchimie şi cum poate ea servi la cercetarea pe care o intreprinde: ,, Câteva teme arhetipale frecvente în alchimiese întâlnesc şi în visele omului modern. Cu această ocazie eu am indicat mai degrabă decât am descris în detaliu că materia are ca merite bogăţia de simboluri şi idei care zac ascunse în convenţiile acestei «arte». Astfel că primul meu obiectiv era de a aduce dovada că lumea simbolurilor alchimice nu aparţinea definitiv trecutului, ci, departe de aceasta, este raliată într-o manieră mult mai vie experienţelor şi descoperirilor celor mai recente ale psihologiei inconştientului."(op.cit.)
Subiectul pune în discuţie problema Sinelui într-un raport de sincronicitate cu Universul, tinzând către deplina realizare a fiinţei şi întâlnirea divinului înlăuntrul său.