Prin diadă, către unitate

În ansamblu, mitul platonician al androginului face aluzie la trecerea de la unitate la dualitate, de la fiinţă la privarea de fiinţă şi de viaţă absolută. Mitul se opreşte anume asupra dualităţii sexelor pentru a semnala semnificaţia secretă şi obiectul ultim al erosului. Într-una din Upanişade se poate citi: ,,Nu pentru femeia în sine este dorită femeia de către bărbat ci pentru atma (principiul Lumină şi Nemurire)".(Bhradharanyaka- Upanişad,II,IV.5.) În aspectul său cel mai profund, erosul încorporează o străduinţă de a depăşi consecinţele căderii în păcat, de a evada din lumea limitativă a dualităţii şi de a restabili starea primordială, de a depăşi condiţia unei existenţe duale scindate şi determinate de ,,altul". Acesta e misterul ascuns în impulsul care îl împinge pe bărbat spre femeie cu o forţă elementară, mai presus de toate condiţionările. Ni se oferă aici, aşadar, cheia întregii metafizici a sexului:,, Prin diadă, către unitate". În dragostea sexuală recunoaştem forma cea mai universală în care oamenii încearcă orbeşte să distrugă momentan dualitatea, să depăşească frontiera dintre Eu şi non-Eu, dintre Eu şi Tu, carnea şi sexul slujind drept instrumente ale unei apropieri extatice de unificare. Etimologia cuvântului amor propusă de un ,,Fedele d'Amore" medieval, deşi fantezistă, nu e mai puţin semnificativă: ,,Particula a înseamnă ,,fără"; mor înseamnă ,,moarte"; reunindu-le, avem ,,fără moarte" adică nemurire." (A.Ricolfi, Studi sui Fedeli d'Amore, Milano, 1933, volI, p.63.).
În fond, omul, iubind şi dorind, caută confirmarea de sine, participarea la fiinţa absolută, abolirea privaţiei şi a neliniştii existenţiale conexe. Întrezărim aici drumul ce duce la domeniul erotismului mistic şi al utilizării sacrale şi magice a sexului proprie atâtor tradiţii antice: căci, încă de la început, s-a revelat fondul elementar nu fizic, ci metafizic al impulsului erotic.
(După J. Evola, Metafizica sexului, Humanitas, Bucureşti, 2006.)