Jacques Ferber: Proiecţia femininului interior

Conform multor tradiţii occidentale şi orientale, fiecare fiinţă umană este considerată ca un subtil amestec de masculin şi feminin, de yang şi yin din punct de vedere al energiilor. Bărbatul posedă astfel în el o parte feminină care caută să fie asumată. Jung a numit ,,anima” această parte feminină a bărbatului, adesea inconştientă, care corespunde imaginii interioare pe care bărbatul o are despre femeie. Ea apare adesea în vise sub forma ,,unei femei necunoscute pe care o iubesc şi mă iubeşte, niciodată aceeaşi şi totuşi niciodată alta.”, dar este de asemenea o energie, un elan care ne împinge către celălalt, spre necunoscut, care ne deschide inima şi ne face să devenim creativi. Femininul corespunde părţii relaţionale din fiinţă, inimii, care ştie să primească pe călălalt şi acceptă să fie transformată prin intermediul relaţiei.
Aceasta componentă feminină este prezentă în fiecare bărbat, chiar dacă el este sau nu conştient de acest fapt. Atunci când el este inconştient, această componentă feminină se proiectează asupra femeilor care corespund stereotipiilor feminine ale prostituatei, mamei sau fecioarei. Aceste proiecţii constituie de fapt imagini nediferenţiate ale inconştientului colectiv masculin. În acest caz femeile sunt ,,obiectivate” căci ele sunt văzute prin prisma unui filtru feminin interior puţin evoluat.
Femininul din bărbat este şi poarta lui spre creativitate şi spre cea mai înaltă expresivitate artistică şi poetică: este muza poetului, inspiratoarea de talente artistice. Regăsim imagini ale acestui feminin în povestiri şi mai ales în romanele cavalereşti, sub forma frumoasei ce trebuie salvată şi a periplului pe care îl face cavalerul pentru a satisface dorinţele prinţesei pe care o iubeşte. Îl găsim de asemenea în romanele arthuriene, sub forma căutării Sfântului Graal, care reprezintă, sub forma unei cupe conţinând sângele lui Christos, femininul divin. Cupa conţinând sângele fiind un simbol eminamente feminin.
Femininul interior al bărbatului este adesea proiectat: atracţia puternică ce ne trimite unul către altul, dragostea fulgerătoare, corespund în general unei proiecţii a acestui feminin, ,,anima”, asupra fiinţei dorite. Dragostea este cu atât mai pasională şi mai nebună, cu cât acest feminin este mai puţin conştientizat, pentru că bărbatul nu se îndrăgosteşte de o anume femeie, ci chiar de imaginea sa interioară, de femeia sa interioară proiectată în exterior, asupra acelei femei. Aceasta permite şi facilitează întâlnirea, dar aceasta nu este neaparat o relaţie durabilă, căci această fascinaţie va dispărea atunci când femeia reală va apărea din spatele imaginii proiectate. În toate cazurile, marile arhetipuri feminine corespund proiecţiilor femininului în barbat, dezirabile sau respingătoare: înger sau demon, fecioară sau prostituată, mamă sau vrăjitoare, etc.
Atâta vreme cât bărbatul nu se iubeşte şi nu se acceptă total, cât nu găseşte în străfundurile lui acea forţă masculină hrănită de inima feminină (anima), el tinde să caute ce crede că îi lipseşte la femeia pe care o iubeşte. Dar ceea ce îl împinge la această căutare nu este dragostea ci nevoia. El ştie că această dragoste sau pasiune devorantă nu e decât o fascinaţie, chiar proiecţia femeii sale interioare asupra acestei femei pe care el o doreşte, femeia misterioasă şi fatală care suscită în el o pasiune nebună.
Această dragoste resimţită de el nu vine din inimă, ea nu este acolo decât pentru a completa o lipsă, un vid interior pe care nicio femeie nu-l va putea umple vreodată. Atunci el poate să se lanseze într-o cursă nebună pentru a găsi Femeia iubirii sale, această Sursă infinită de dragoste. El poate deveni atunci dependent de o femeie fatală prin sex sau pornografie, cu riscul de a se pierde el însuşi. (...)
După ce bărbatul începe să accepte această parte feminină a sufletului său, devine mai creativ, mai poetic, mai comunicativ faţă de ceilalţi şi mai deschis faţă de realitatea sa interioară. El tinde către o armonie interioară, reprezentată în alchimie sub forma uniunii Regelui cu Regina şi poate intra într-o uniune sacră cu o femeie, investind totul în acea relaţie. El poate să iubească profund acea femeie, să fie pe rând tată, protector, amant, poet, adolescent, dar fără a fi ataşat unei imagini particulare, dezvoltând o pasiune vie pentru iubita sa, dar fără a resimţi nevoia infantilă a unei securităţi materne.
Tantra propune chiar ca punct de plecare această proiecţie a femininului în masculin şi, analog, a masculinului în feminin, pentru a ajunge la întâlnirea cu Sinele, divinul din noi şi din Univers, prin intermediul Uniunii Sacre. (Traducere din franceza dupa
http://www.sexespi.com/2010/06/la-projection-de-lanima.html )

Psihologie si alchimie la Jung

Analiza procesului de evoluţie a spiritului uman ne aduce la răscrucea dintre psihologie şi spiritualitate. Jung în opera sa Psihologie şi alchimie face o paralelă între procesul de individuaţie şi căutarea pietrei filozofale atât de scumpă alchimiştilor. Cum în alchimie se urmăreşte a se realiza ,,marea opera”, Jung vede aici o paralelă evidentă cu procesul de individuaţie şi realizarea Sinelui. Scopul ultim al alchimiştilor era să facă posibilă uniunea celor două principii(masculin şi feminin ) într-unul singur. Acelaşi lucru pare să se producă în psihicul uman conform cercetărilor intreprinse de Jung. Să notăm că Jung studiază alchimia în calitate de purtătoare a unui simbolism care depăşeşte toate formele de consideraţii concrete privind plumbul care s-ar transforma în aur. Sunt puţin importante formulele dezvoltate de alchimişti şi rezultatele lor; ceea ce Jung descoperă aici este că, traversând căutările şi experienţele lor, alchimiştii se găseau proiectând imagini inconştientecare reprezentau perfect procesul care determina psihicul să realizeze pe deplin şi să facă să se reunească opoziţiile pe care le conţin în ele. Numeroasele etape care duc la descoperirea pietrei filozofale, etape elaborate de alchimişti, sunt stadii de dezvoltare a personalităţii, al căror punct culminant ar fi realizarea de sine. ,, Din moment ce, in Biserică, diferenţierea grandilocventă a ritului şi dogmelor îndepărta conştiinţa de rădcinile sale naturale în inconştient, alchimia şi astrologia se ocupau neobosit să nu lase să se ruineze puntea de legătură cu natura, cu alte cuvinte, cu sufletul inconştient. (...) Alchimia dădea fără încetare ocazia de a prospecta arhetipurile, nelăsând ca procesul creştin să se insereze fără fricţiuni. Pe de o parte, alchimia se mişca în permanenţă la limita ereziei şi se vedea interzisă de Biserică dar, pe de altă parte, ea se bucura de protecţia eficace pe care i-o aducea caracterul obscur al simbolisticii sale, încât orice fenomen se putea întotdeauna explica drept fiind o inocentă alegorie. Desigur că pentru numeroşi alchimişti aspectul alegoric era atât de mult pe primul plan încât ei erau ferm convinşi că nu au de-a face decât cu compuşii chimici. Dar erau mereu alţi câţiva care considerau munca lor de laborator ca fiind esenţial centrată pe simbol şi pe efectul său psihic. (...)Ei proclamau punctul lor de vedere în fraze ca: «,aurul nostru nu este aurul vulgar, brut». Munca lor cu materia reprezenta în mod cert un efort serios de penetrare a naturii transformărilor chimice; dar, în acelaşi timp, munca lor însemna, într-o proporţie dominantă, reproducerea unui proces psihic care se derula în paralel şi care putea să fie mai uşor protejat în chimia necunoscută a materiei, decât ca fiind un proces inconştient al naturii, la fel ca şi transforamrea misterioasă a materiei. Aceasta este toată problema procesului de devenire a personalităţii- procesul de individuaţie- care se exprimă în simbolica alchimică.”
Piatra filozofală simbolizează această căutare a totalităţii. Această concordanţă între imaginile alchimice şi cele ale inconştientului vine să consolideze conceptul de arhetip şi pe cel de inconştient colectiv. Alchimia ne permite să facem legătura între diferitele tradiţii religioase şi spirituale ale Orientului şi Occidentului şi psihicul omului modern. Ea constituie o punte între trecut şi prezent.
Realizarea marii opere în alchimie se apropie într-un mod ciudat de procesul de individuaţie. Cei doi caută reintegrarea femininului şi masculinului. Dintre toate opoziţiile care compun psihicul nostru, niciuna nu este mai polarizată decât cea dintre elementul masculin şi cel feminin din fiinţă. Pentru a atinge realizarea de sine această întâlnire trebuie să se facă în psihicul nostru. În maniera sa, alchimia explică această uniune: ,, tentativa alchimică privind unirea contrariilor atinge culmea sa în « mariajul alchimic», act suprem de unificare ce desăvârşeşte opera. Odată ce învrăjbirea dintre cele patru elemente a fost anihilată, mai rămâne doar o opoziţie, ultima şi cea mai puternică dintre toate, pe care alchimiştii nu puteau să o exprime într-o manieră mai frapantă decât prin raportul mutual dintre femeie şi bărbat. Fără îndoială, acestă confruntare conduce la a evoca mai întâi forţa pasiunii şi iubirii care atrage irezistibil polii separaţi unul către celălalt, dar făcându-se aceasta se uită faptul că o atracţie atât de violentă nu este necesară decât acolo unde o rezistenţă tot atât de mare ţine separaţi polii unul de altul.” ( Mysterium conjunctionis, Trad. E. Perrot, Paris, Albin Michel, 1980, p. 129-130) În Psihologia transferului, Jung face o paralelă între multiplele faze ale procesului alchimic, centrate pe mariajul royal(hieros gamos) şi cele ale întâlnirii cu partea inconştientă a psihicului. Mariajul este întâlnirea cu animus şi anima. Femininul se logodeşte cu masculinul, este mariajul regal, uniunea supremă. După această uniune survine moartea, care duce spre o nouă renaştere, cea a sufletului. Opoziţia dintre corp şi spirit îşi găseşte aici rezolvarea, prin spiritualizarea materiei şi materializarea spiritului.
De la această veche artă dată uitării, Jung dezvoltă o întreagă teorie şi propune, iată, o reconsiderare surprinzătoare. El explică de ce s-a lăsat impregnat de alchimie şi cum poate ea servi la cercetarea pe care o intreprinde: ,, Câteva teme arhetipale frecvente în alchimiese întâlnesc şi în visele omului modern. Cu această ocazie eu am indicat mai degrabă decât am descris în detaliu că materia are ca merite bogăţia de simboluri şi idei care zac ascunse în convenţiile acestei «arte». Astfel că primul meu obiectiv era de a aduce dovada că lumea simbolurilor alchimice nu aparţinea definitiv trecutului, ci, departe de aceasta, este raliată într-o manieră mult mai vie experienţelor şi descoperirilor celor mai recente ale psihologiei inconştientului."(op.cit.)
Subiectul pune în discuţie problema Sinelui într-un raport de sincronicitate cu Universul, tinzând către deplina realizare a fiinţei şi întâlnirea divinului înlăuntrul său.